Poliţiştii din Caraş Severin au pus în executare 20 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni cu violenţă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi cei de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au condus, la sediul poliţiei, mai mulţi bărbaţi, pe numele cărora existau mandate de aducere.

Aceştia sunt bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tâlhărie, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La activităţi au participat şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Caraş Severin, precum şi jandarmi.

Persoanele bănuite sunt audiate, cercetările fiind continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

SURSA: resita.ro

Sursa foto: Pressalert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus