Pierderea alegerilor locale de către PNL în județul Hunedoara începe să alimenteze o mulțime de zvonuri.

În primul rând, se vorbește că Alina Gorghiu, co-președinte al acestei formațiuni politice, ar fi refuzat categoric ca la Hunedoara să fie schimbată conducerea PNL. De altfel, PNL Hunedoara s-a clasat pe locul al 12-lea pe țară într-un top al rezultatelor obținute de PNL.

Apoi, apare tot mai des ideea că primarii liberali sunt foarte nemulțumiți și că vor cere schimbarea lui Bogdan Țîmpău și a lui Dorin Gligor din fruntea organizației județene. Inițial, se vorbea că PNL Hunedoara va avea o altă conducere interimară. S-a vorbit că Gheorghe Falcă ar veni să conducă organizația, iar mai apoi de Alin Popoviciu, fost pedelist de frunte.

Mai nou, se vorbește pe la colțuri că Viorel Arion, fostul primar al Hunedoarei, ar începe să se gândească la o candidatură pentru Camera Deputaților. Cu siguranță, atunci ar începe războiul între el și Carmen Hărău.

De asemenea, gurile rele vorbesc că Dorin Gligor și-ar dori ca la eventuale alegeri parțiale pentru postul de primar al municipiului Deva, având în vedere că Mircia Muntean este condamnat pe fond la 6 ani de închisoare, să candideze pentru postul de edil-șef al reședinței de județ.

Liberalii hunedoreni sunt nemulțumiți și de o eventuală fuziune cu PSRo și UNPR.

Deși a încălcat de câteva ori statutul partidului, niciun liberal nu pune în discuție o eventuală excludere a lui Mircea Moloț din PNL. De altfel, acesta a pus clar umărul la eșecul liberalilor în județ. Mai mult, s-a vorbit că împreună cu Carmen Hărău au făcut tot posibilul ca Petru Mărginean să piardă alegerile la Deva.

În loc de concluzie: Dacă nu-și revin repede, liberalii hunedoreni riscă să înregistreze un eșec și la alegerile parlamentare.

2 răspunsuri

  1. aliciamiclaus@yahoo.com' Miclaus Alicia spune:

    Imi vine greu sa cred, si nu trebuie sa mai acceptam ca actuala conducere a PNL Hunedoara sa nu fie schimbata. Tampau care este presedinte, trebuie demis de acolo impreuna cu Harau si alti. Rusine ca au pierdut tot. Nu s-au implcat cu nimic cei de la judet, sa mobilizeze lumea sa iasa la vot. Ce sa mai caute Tampau la conducere? Chiar PNL nu isi da seama ca este moarte sigura pentru toamna. Sau daca el nu va fi pe lista de candidati credeti ca va misca ceva , poate impotriva !?Acesta nu are nimic Sfant….un increzut , un obraznic si un arogant!

  2. cristiboarna@yahoo.com' Cristi Boarna spune:

    Daca doamna Gorghiu este multumita de rezultat la alegeri in judetul Hunedoara, atunci este foarte rau. La toamana va fi dezastru daca nu se mobilizeaza si sa aduca oamneni de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus