Nici un lider AUR nu a fost prezent la Madrid unde s-au reunit Meloni, Le Pen și Javier MileiCe putea face Guvernul în loc să crească taxele pentru angajați și firme. Banii europeni sunt bani care modernizează România

Liderii AUR  nu au fost prezenți la întâlnirea partidelor ultrapopuliste și de extremă dreaptă din Europa, reunite în weekend la Madrid. ”Nu am fost invitați, cel mai probabil din cauza opoziției lui Viktor Orban”, e explicat pentru G4Media.ro unul dintre politicienii partidului extremist AUR. George Simon nu a răspuns până la ora publicării articolului unei întrebări transmise de G4Media.ro pe tema absenței partidului său de la eveniment.

În urmă cu o săptămână, liderul AUR a declarat că dușmanul politic în județul Satu Mare este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”.

Liderii AUR nu au fost invitați nici la conferința dreptei conservatoare, religioase și extremei drepte de la Bruxelles, organizată pe 16 și 17 aprilie.

Din România a fost prezent reprezentantul unui partid conservator: Adela Mîrza, președintele Alternativa Dreaptă, a avut onoarea de a participa la evenimentul Europa Viva 24 în Madrid.

”Acest eveniment important, organizat de ECR – Partidul Conservatorilor Europeni împreună cu partidul VOX, partenerii noștri spanioli, a reunit lideri importanți pentru a discuta viitorul Europei. Alături de conservatori autentici precum Santiago Abascal, Giorgia Meloni sau Javier Milei am avut ocazia să dezbatem provocările existente și ne-am angajat să continuăm lupta pentru o Europă sigură și prosperă”, se arată într-un comunicat al partidului.

De notat că AUR nu face parte din Partidul Conservatorilor Europeni (ECR), tot din cauza opoziției FIDESZ-ului condus de Viktor Orban, deși a purtat negocieri în acest sens.

Reunite de la o întâlnire desfăşurată la Madrid, partidele extremei drepte europene au cerut duminică transformarea scrutinului europarlamentar din iunie într-o „zi a eliberării şi speranţei europene”, încercând să afişeze un front unit, în pofida diviziunilor dintre principalele formaţiuni suveraniste europene, relatează AFP, citată de Agerpres.

Organizată de partidul spaniol de extremă dreapta Vox, Convenţia „Europa Viva 24”, la care au participat aproximativ zece partide suveraniste europene, cu invitat special preşedintele ultra-liberal argentinian Javier Milei, s-a dorit a fi o demonstraţie de forţă înaintea alegerilor europarlamentare din 6-9 iunie.

Insistând asupra punctelor de convergenţă între aceste partide, participanţii la reuniune şi-au îndreptat atacurile îndeosebi asupra elitelor europene şi politicii Bruxellesului privind migranţii veniţi din afara UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus