Pe tot parcursul acestui an, Hunedoara Liberă vă prezintă personalități hunedorene care au avut un rol în înfăptuirea Marii Uniri, evenimente din 1918 sau documente importante, fotografii din anul în care România a devenit MARE.

Documente păstrate în Arhivele Naționale arată cine au fost hunedorenii care au luptat pentru cauza națională a Unirii Ardealului și Banatului cu țara mamă. Între aceștia – Valer (uneori apare în documente Valeriu) Bejan.

Valer(iu) Bejan a fost unul dintre membrii Consiliului Național de la Hunedoara. Din păcate, documentele vremii sunt puține. Totuși, în ceea ce îl privește pe Valer Bejan am reușit să găsim fotografii și niște documente, motiv pentru care îi mulțumim doamnei Mariana Chindler, strănepoata sa. Pe baza certificatului de naștere al unuia dintre fiii săi, am reușit să stabilim că Valer Bejan s-a născut în anul 1877. În 1918 avea 41 de ani și era director de bancă – Corvineana (bancă românească înființată în 1895 la Hunedoara). Tot potrivit informațiilor primite de la strănepoata sa, am aflat că Bejan avea studii de economie, finalizate la Blaj, dar este posibil ca el să fi absolvit și altă formă de învățământ.

Documentele îl indică pe Valer Bejan între „mai mulți fruntași (n. red.: 8) ai vieții române din loc au fost escortați de jandarmi la Hațeg spre a fi internați” (deportați probabil în interiorul Ungariei), dar aceștia au fost eliberați a doua zi la intervenția prefectului de la acea vreme, Ladislau Mara.

„În data de 2 noiembrie 1918 (documentele indică data de 5 noiembrie 1918), în Hunedoara  s-a constituit Consiliul Național Român de către adunarea convocată și ținută în Piața mare a orașului alegându-se de președinte dr. George Dubleșiu, de vicepreședinte Teofil Tulea, de notar Constantin Dima, iar ceilalți fruntași aflători acasă, de membri ai sfatului”, scria Teofil Tulea în 1930. Potrivit documentelor, Valer Bejan era membru al Comitetului Executiv al Consiliului Național Român. Acesta a funcționat până în 28 februarie 1919.

VALERIU BEJAN (1)

În calitate de membru al Comitetului Executiv, participă în 25 noiembrie 1918 la înlocuirea primarului Ștefan Imre și la predarea oficiului Primăriei lui Teofil Tulea, în prezența președintele Sfatului (n. red.: Consiliului) George Dubleșiu și alături de dr. George Dănilă (n. red.: fiul fostului primar al Hunedoarei, George Dănilă, primar al orașului între 1872 și 1912, anul în care a decedat), Simion Chirca și Nicolae Muntean. Tot atunci a asistat la depunerea jurământului de primar de către Teofil Tulea.

Director de bancă, în vârstă de 41 de ani, Valer Bejan avea 4 băieți: Mircea, Virgil, Tiberiu și Valer (născut în data de 22 mai 1906, la Hunedoara).

Din amintirile de familie, Mariana Chindler a aflat că străbunicul său era un om cumpătat: „Valer Bejan a fost un om foarte puternic, care a luptat pentru familia și orașului lui. Foarte interesant, deși era director de bancă, și-a făcut casa în ani mulți și cu foarte multă muncă. Din păcate, soția i-a murit destul de tânără, de cancer. A rămas singur devreme. A trăit foarte mult, a ieșit la pensie, a murit în Hunedoara, unde este înmormântat”. A participat și la adunarea de la Alba Iulia din 1918. Tot Mariana Chindler spune că din cele relatate în familie știe că Valer Bejan a mers la Alba Iulia cu o căruță și tot așa s-a și întors. „Au mers două – trei zile cu căruța. Când au sosit acasă erau atât de înfrigurați, că i-au așteptat cu slănină, ceapă, țuică fiartă cu chimen să se încălzească și nu puteau reuși s-o facă”.

Valer Bejan a murit înainte să vadă nenorocirea care s-a abătut asupra fiului său cel mai mic, care îi purta numele. Tocmai pentru că se numea Valer, ca și tatăl său, fiul cel mic a fost arestat, undeva între 1947 și 1950. Fusese confundat cu tatăl său, fost director de bancă românească în Hunedoara și fruntaș al Unirii din 1918. N-a stat nimeni să verifice. Abia când a fost judecat, completul a înțeles și i-a dat drumul. L-au arestat pe fiu pentru tată, pentru numele pe care îl purta. Adică al unuia dintre fruntașii hunedoreni care „s-au distins și au câștigat merite deosebite pentru cauza națională a unirii Ardealului și Banatului cu țara mamă”. A doua oară însă nu a mai scăpat. Fiul lui Valer Bejan, unul dintre fruntașii Unirii, a fost arestat și condamnat la 20 ani muncă silnică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale, fiind inclus în lotul „Garda albă”, o organizație care nici nu a existat.  Deținut în perioada 25 iunie 1958 – 29 iulie 1964, fiul lui Valer Bejan a trecut prin 10 închisori din România. Hunedoara Liberă vă va prezenta și povestea sa.

foto: arhiva personală Mariana Chindler

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus