Partea bună a crizei pe care o traversăm este aceea că ne descoperă CANCERUL GENERALIZAT din România.

Guvernul condus de Sorin Grindeanu a detonat bomba cu mâna lui Florin Iordache, într-o zi de marți: a adoptat în crucea nopții, prin Ordonanță de urgență, modificările aduse la Codul Penal și Codul de Procedură Penală – în special modificarea privind incriminarea abuzului în serviciu. Tensiunea a atins imediat cote maxime.

Era previzibil. Aveam deja proteste în stradă, aveam un Președinte angajat ferm împotriva intenției Guvernului PSD de a modifica respectivele Coduri, într-un cuvânt, taberele erau poziționate ofensiv, gata de război instituțional.

În corul de voci stridente – politicieni, magistrați, protestatari de bună credință, jurnaliști acoperiți sau nu, băieți din servicii – pare evident că toate instituțiile statului implicate încearcă să-și ascundă musca de pe căciulă, tipând ca din gură de șarpe că problema este … în ală parte.

Guvernul dă ordonanțe pe ascuns, bătându-și joc de Consiliul Superior al Magistraturii, căruia îi cere un punct de vedere cu un sfert de oră înainte de a adopta actele normative. CSM-ul reacționează virulent, bucuros că a scăpat deocamdată de clarificările pe care trebuia să le dea pe chestiunea dosarelor întocmite prin protocoale îndoielnice cu serviciile secrete, de condamnările de la CEDO. Nimic despre anchetele discutabile. Șefii parchetelor par angajați politic, comentând legi în loc să le aplice. Evident, nicio reacție în cazurile Gabriel Berca și Ludovic Orban. Neimportant… Parlamentul? Decredibilizat de propria-i impostură și de atacurile nemiloase ale celor care îl voiau slăbit, Legislativul devine arena sterilă a unor lungi războaie de uzură, ineficiente. Președintele este jucător politic declarat, apărător al bugetelor serviciilor și al “statului de drept”.

Partea bună a crizei pe care o traversăm este aceea că ne descoperă CANCERUL GENERALIZAT din România. Orinde ai pune degetul, dai de putregai. Adevărul sinistru este că mai toate acuzațiile aruncate azi sunt adevărate:

  • politicienii se dau peste cap să se pună la adăpost;
  • asupra justiției planează mari semne de întrebare;
  • paznicii democrației sunt fie vânduți, fie incompetenți;
  • ipocrizia și manipularea sunt la ordinea zilei;
  • reacția emoțională superficială caracterizează comportamentul celor mai mulți dintre noi.

Partea proastă a crizei este că toată gălăgia asta nu face altceva decât să ascundă adevărata problemă. După 27 de ani de „democrație”, descoperim astăzi cât de mare este, de fapt, boala. Cancerul generalizat care a cuprins societatea românească nu poate fi vindecat decât dacă recunoaștem că suntem bolnavi. Dacă trecem de faza de negare, am putea începe să sperăm. Dar tratamentul e lung și dureros. Cel mai probabil vom prefera, încă o dată, minciuna în locul adevărului.

Foto: Hotnews

 

2 răspunsuri

  1. gatsby.joe30@gmail.com' Un roman adevarat spune:

    Felicitari pt articol, desi nu-l revendica nimeni.Sunt cateva puncte importante atinse cam evaziv.faptul CA lumea a iesit in strada-indiferent de motiv, adevarul IL vom afla curand- arata CA intr-adevar s-a ajuns la fundul sacului, toata putreziciunea adunata in 27 de ani nu Mai poate fi ascunsa.situatia globala si PE ramuri Este dezastruasa-economic, politic si social.romanii adevarati AR trebui scum SA ia atitudine si SA nu Mai permita fortelor oculte SA ne aserveasca, SA confiste aceste miscari curate de Strada, CA in 89.asta AR fi un inceput.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus