SONDAJ: Cât de mulțumit sunteți de activitatea celor nouă parlamentari hunedoreni, la un an de la alegeri?

 

În urmă cu fix un an, în România au avut loc alegeri generale pentru desemnarea membrilor Parlamentului. Potrivit legii, județul Hunedoara are 3 mandate de senatori și 6 de deputați.

În 11 decembrie 2016, au fost aleși să ne reprezinte 6 reprezentanți ai PSD, 2 ai PNL și unul din partea ALDE.

Dintre aceștia, 5 și-au obținut mandatele direct, prin votul locuitorilor județului – Cornel Cristian Resmeriță (PSD, Senat), Laurențiu Nistor (PSD, Camera Deputaților), Natalia Elena Intotero (PSD, Camera Deputaților), Ilie Toma (PSD, Camera Deputaților) și Lucian Ovidiu Heiuș (PNL, Camera Deputaților).

În schimb, Viorel Sălan (PSD, Senat), Eleonora Carmen Hărău (PNL, Senat), Petru Sorin Marica (PSD, Camera Deputaților) și Marius Gheorghe Surgent (ALDE, Camera Deputaților) au avut nevoie de redistribuire națională pentru a deveni parlamentari.

Doar două femei reprezintă județul în Parlament: Eleonora Carmen Hărău (PNL, Senat) și Natalia Elena Intotero (PSD, Camera Deputaților).

Trei dintre parlamentari au mai făcut parte și din alte formațiuni politice decât cea din partea căreia au fost aleși parlamentari. Este vorba despre Hărău, ce a fost membră PSD, Heiuș – PDL și Surgent – PSDR, ApR, PNL.

Doi parlamentari în funcție au mai candidat și din partea altei formațiuni politice pentru Camera Deputaților. Este vorba despre Eleonora Carmen Hărău, aflată la al doilea mandat de parlamentar din partea PNL, care a mai candidat în anul 2000 la Camera Deputaților din partea PDSR (ulterior PSD). La fel și Marius Surgent, de la ALDE. Acesta a candidat în anul 2000 pe lista ApR pentru Camera Deputaților.

SONDAJ DE OPINIE

CE NOTĂ MERITĂ PARLAMENTARII HUNEDORENI PENTRU ACTIVITATEA DIN PRIMUL AN DE MANDAT?

(nota 1 – EXTREM DE NEMULȚUMIT, nota 10 – FOARTE MULȚUMIT)

Cornel Cristian Resmeriță (PSD - Senat)

View Results

Loading ... Loading ...

Eleonora Carmen Hărău (PNL - Senat)

View Results

Loading ... Loading ...

Viorel Sălan (PSD - Senat)

View Results

Loading ... Loading ...

Laurențiu Nistor (PSD - Camera Deputaților)

View Results

Loading ... Loading ...

Lucian Ovidiu Heiuș (PNL - Camera Deputaților)

View Results

Loading ... Loading ...

Natalia Elena Intotero (PSD - Camera Deputaților)

View Results

Loading ... Loading ...

Ilie Toma (PSD - Camera Deputaților)

View Results

Loading ... Loading ...

Petru Sorin Marica (PSD - Camera Deputaților)

View Results

Loading ... Loading ...

Marius Gheorghe Surgent (ALDE - Camera Deputaților)

View Results

Loading ... Loading ...

22 răspunsuri

  1. 0 nu este? Pe linie îl merită toți

  2. ce mjutre au….

  3. tata_sepa@yahoo.com' RAD GHEORGHITA spune:

    SARBATORI FERICITE HUNEDOARA LIBERA !
    LA MULTI ANI ! Asteptam un comentariu la sondaj !

  4. Lenuta_pepe@yahoo.com' Pepene Lenuta spune:

    Celorlalti nu le cunosc activitatea,nu am auzit sa fi facut ceva.

  5. opreanvioleta@yahoo.com' Oprean Luminita spune:

    La cat mai multe realizari

  6. doina.nelega@yahoo.com' doina florea spune:

    ideea este ca am fost cu totii in necunostinta de cauza caci iata, domnii nu ne au spus ce initiative au avut, ce au sustinut si de ce ,ce NU au sustinut si de ce, ce doresc sa sustina,ce idei de bine au pentru tara ce cred ca poate Parlamantul sa faca pentru ca judetul nostru sa mearga economic bine si nu “in cap”.CONCRET NU GENERALITATI Deci, sugerez sa reluati sondajul dupa ce un raport detaliat publicat periodic, necesar si legal de altfel, este oferit alegatorilor.Actualul sondaj da rezultate nesemnificative. Poate doar ca semnal pentru o cumunicare ce trebuie imbunatatita, o vizibilitate in parlament(numar de interventii
    mai mare dar si ” cheie,” BUNE ,DEMNE de calitatea de lider de natie ,)In genere comunicarea nu e pe masura functiei ce le au dat-o alegatorii.Acolo,in Parlament e o scoala si la scoala elevul trebuie sa si faca temele foarte bine invatand sa se informeze de peste tot si apoi sa raspunda la ore iar examenul de final s a l dea CONSTIENT SI RESPONSABIL in fata alegatorior mereu, nu la alegeri cand e inutil. NOI nu asteptam esecuri,esuari,ci o tara ce se dezvolta de la an la an mai bine.Spun ca e o scoala caci inca nu avem experienta si vocatii semnificative .Suntem in formare.
    Poate se mai cauta pe internet ,in carti,pe la suedezi de exemplu unde (1992)am vazut echipe interdisciplinare in staful parlamentaului,: unii la sediu si altii in teritoriu , ,impreuna luau pulsul realitatii, analizau dadeau solutii pentru legislativ si/ sau verificau impactul unei legi. Un patriotism regional aseza harta gloriei fiecarei regiuni in harta mare a Suediei,care domina sala de plen.Arata ea,harta cum e cu unitatea in diversitate. In Suedia , la putere sau opozitie , era si multa si buna intentie Lor le pasa de tara si OM indiferent pe ce banca stateau iar disputele ,erau constructive sa aduca solutii nu sa atace ideologii,persoane.Trebuie sa fii crestin oare ca sa intelegi ca nu ideologiile ne despart ci dusmanii bunelor intentii de tara.????.Si sunt eii mai multi decat popoarele?Si este setea noastra de marire infinita?? Noi am fost impinsi sa ne pese doar de batalia cu celalalt,oponentul caci acesta nu ne lasa sa mergem deloc pe sina ci doar deraiat.Cred ca parlamantarii au nevoie periodic de intalniri cu grupuri profesionale si cu statut diferit De acolo sa afle ,VULNERABILITATI,SOLUTII .Dar si experimentand dupa ce au citit pot deprinde stiinta comunicarii care e “fortata” in campanii si urmata de regula sau de absenta sau de aroganta lui” m_am ajuns”,Dar mai ales au nevoie de o mare infuzie de patriotism,starea de roman curajos si intelept,Da si multa autentica relatie cu Dumnezeu caci pana la urma din Inalt pogoara buna intelegere a lucrurilor si solutiia solutiilor care in mod ferm taie raul de la radacina
    .

  7. corina_nastase70@yahoo.com' Nastase Corina spune:

    10 pentru echipa PSD
    Dragi bugetari sper ca nu ati uitat cei 25% taiati de guvernul BOC si restituiti de PSD.
    Iar la promisiunile facute in campanie vedem fiecare lucru cum intra pe fagasul sau.
    Nu se face nimic in 2 zile sau 2 luni, dar suntem pe drumul bun

  8. hd13lil@yahoo.com' Lili Danaila spune:

    Pe ceilalți nu ii cunosc.

  9. Cine le-a dat zece?!

  10. Nota 1 la toti !!! Niciunul nu a facut nimic ptr.noi , doar ptr.ei !!!

    • De unde sti ?…e rau ca ei nu au comunicat ce au facut… s-au facut niste asfaltari de drumuri …daca nu citesti e usor sa zici ce ai zis.

  11. emi_escu@gmail.com' Emil Tarasescu spune:

    Ăi de-au dat 10 îs pupători în cur profesionişti!
    Ăi cu 9 şi 8 îs doar profesionişti!
    Cei cu 1 îs hater-i profesionişti!
    Cei ci 2 si 3 îs doar profesionişti!
    Ceilalţi rămaşi (4,5,6,7) par a fi cei corecţi!

  12. mmmarius1114@gmail.com' Moldovan Marius spune:

    Drumul si canalizarea in Pestisu Mare pe cand ?

  13. eleonoracarmenharau@yahoo.com' Carmen Harau spune:

    As vrea sa transmit felicitarile mele, domnului deputat Ilie Toma!

  14. Si eu va trimit bezele, pupici si sincere urari de bine stimata doamna senator!
    Noi, vechii PSDisti trebuie sa tinem aproape.

  15. cristinaludodi@yahoo.ro' sandor cristina spune:

    sa dea un comunicat cu initiativele legislative. Sa spuna ce au facut, cu cine,ce au votat. Sa ne spuna daca cunosc nemultumirile oamenilor din Judet. Sa ne spuna care din strigaturile strazii i/a impresionat cel mai mult. Stiu vreuna?Stiu ce revendica strada?peentru ce protesteaza cei din Bucuresti?alaturi de care sunt si eu.Pe tastatura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus