Legislaţia în vigoare prevede o serie de obligaţii pentru persoanele care locuiesc la bloc şi deţin un apartament. Dacă nu le respectă, riscă să fie sancţionaţi cu până la 3000 de lei amendă.

În Legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari sunt evidenţiate obligaţii şi sancţiuni pentru locatari. Astfel, proprietarul de apartament poate să-şi modifice sau să-şi modernizeze locuinţa doar dacă nu se pune în pericol structura blocului sau a altor apartamente, iar pentru anumite lucrări este nevoie de acordul asociaţiei de proprietari. Poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune doar cu acordul acesteia.

La categoria obligaţii pentru proprietari, sunt amintite menţinera apartamentelor în stare buna, pe propria cheltuială, efectuarea unor lucrări de întreţinere, în cazul în care acestea sunt necesare, măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică.

De asemenea, dacă proprietarul sau o persoană care acţionează în numele său provoacă daune oricărei părţi din proprietatea comună sau unui alt apartament, atunci acesta are obligaţia să repare stricăciunile sau să plateasca cheltuielile pentru lucrările de reparaţii.

Dacă unul dintre proprietari sau chiriaşi împiedică, cu bună-ştiinţă şi sub orice formă, folosirea normală a cladirii de locuit, creând prejudicii celorlalţi proprietari ori chiriaşi, dupa caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanţei să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum şi plata daunelor.

În cazul imobilelor afectate de cutremure, proprietarii sunt obligaţi să ia de urgenţă măsuri pentru consolidare, cu sprijinul autorităţii publice locale sau centrale.

Alte obligaţii se referă la plata, lunar, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, a cotei de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, plus cotele de contribuţie aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.

Termenul de plată este de maximum 20 de zile calendaristice. Dacă întârzie cu plata, proprietarul riscă penalităţi, în măsura în care acestea sunt stabilite de asociaţie.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile ce depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat.

Asociatia de proprietari are dreptul de a acţiona în justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, se arată în lege.

De asemenea, proprietarul este obligat să dea acces în apartament unui delegat al asociaţiei, atunci cand este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună. Însă proprietarul trebuie anunţat cu cinci zile inainte, excepţie fiind cazurile de urgenţă.

Dacă doresc să îşi vândă apartamentul, proprietarii trebuie să fie la zi cu plata întreţinerii. În cazul în care în contractul de vânzare-cumpărare nu este trecută o clauză potrivit căreia eventualele restanţe sunt preluate de cumpărător, iar datoriile nu sunt plătite, actul este nul.

Amenzi de 3.000 de lei pentru anumite contravenţii

Legea nr. 230/2007 se referă şi la situaţii în care proprietarii riscă amenzi.

De exemplu, dacă nu iau măsurile necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente (scensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, de încălzire centrală, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, instalaţii de antenă colectiva, telefonie etc.), sancţiunile sunt amendă de la 1.000 la 3.000 de lei.

Aceeaşi amendă este şi pentru neexecutarea lucrărilor de întreţinere sau reparaţii necesare (instalaţii aflate în proprietate individuală, dacă pot aduce prejudicii celorlalţi proprietari).

Între 200 de lei şi 1000 de lei sunt amenzile pentru schimbarea destinaţiei locuinţei fără autorizaţii şi aprobări legale.

sursa: avocatnet.ro

7 răspunsuri

  1. CUM SUNT SANCTIONATI CETATENII CARE ISI AMANAJEAZA PARCARI ILEGALE IN ZONA VERDE AFERENTE ALTOR BLOCURI DECAT ACELEA UNDE EI LOCUIESC ?

  2. CUM SUNT SANCTIONATI CETATENII CARE ISI AMENAJEAZA PARCARI ILEGALE IN ZONELE VERZI A ALTOR BLOCURI DECAT CELE IN CARE EI LOCUIESC ??? ?

  3. Cine o tine in brate pe administratoarea de la Asoc.Cerna de atatia ani ? conduce asociatia singura fara consiliu..plateste cu banii incasati de la un bloc la altul,restante de miliarde vechi la apa,canal anaf,nu are treaba cu solicitarile locatarilor.verificata /anchetata si tot acolo e(fosta angajata a primariei cu relatii la nivel inalt care sunt accesate cand e cazul……)

  4. miron19_45@yahoo.com' Miron Gheorghe spune:

    Bine ar fi dacă ați citi cu atenție Legea ; 230/2007 și HG. 1588/2007, apoi să vă ..pronunțați. dragii mei.

  5. Cei care au modificat în apartamente și nu au nici o aprobare ,și structura de rezistență nu mai e cum răspund ptr punerea celorlalți locatari în pericol? De ce nu fac o comisie și să meargă să vadă cîte surprize vor avea din cauză că au modificat în interiorul locuințelor de la ei putere și nu au ținut cont de nimeni și nimic?

    • vecinul de la parter a spart zidul despartitor intre debara si hol teava de scurgere comuna a apei de pe bloc a desfiintato deviind scurgera apei pe tavan tot zgomotul apei se aude la mine in ap locuind la et 1 deasupra lui unde sa ma adresez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus