Decizia a fost luată într-o ședință de îndată.

Marți, consilierii județeni au fost convocați într-o ședință de îndată pentru aprobarea propunerii de închidere a drumului județean spre Sarmizegetusa Regia.

„Închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe acest tronson se impune datorită fenomenelor meteohidrologice produse în ultima perioadă care au rupt corpul drumului pe anumite porțiuni şi au produs alunecări de teren de pe versanți, existând pericolul de accidente”, se arată în motivarea hotărârii.

Astfel, s-a aprobat închiderea temporară  a circulaţiei rutiere până la restabilirea stării de normalitate pe drumul județean DJ  705A, de la km 33+370 și până la 37+370, intrare pe Valea Albă (remiză) – intrare drum pietonal (barieră).

Hotărârea stabilește și următoarele măsuri:

– prin intermediul mass-media cu acoperire la nivelul întregului județ se va proceda la mediatizarea aplicării închiderii temporare a sectorului de drum menționat anterior;

– prin grija societății comerciale desemnate să asigure întreținerea curentă a drumurilor județene se va asigura instituirea restricților de circulație. În cazul în care restricția de circulație nu se impune aceasta va fi ridicată permitând desfășurarea traficului rutier;

– informarea Instituției Prefectului-Județului Hunedoara și Inspectoratului Pentru Situații de Urgență Hunedoara despre închiderea temporară a circulației rutiere pe acest sector de drum și comunicarea către ISU cât și Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara – Serviciului Rutier a datelor de identitate, adreselor și numerelor de telefon la care pot fi contactate persoanele nominalizate care să asigure accesul în situații de urgență;

– pe sectorul de drum ce va fi închis temporar traficul rutier, vor fi montate indicatoare rutiere de informare respectiv, drumul județean DJ 705A, de la km 33+370 și până la 37+370, intrare pe Valea Albă (remiză) – intrare drum pietonal (barieră);

– interzicerea depozitării pe partea carosabilă a acestui tronson de drum (nisip, pietriș, parapeți din beton etc.) în vederea evitării blocării efective a căii de acces pentru intervenția în caz de urgență.

 

2 răspunsuri

  1. E oficial , Drumul s-a facut nerespectand cererile specialistilor de la Consiliu Judetean . proiectarea si executia s-au facut prost.. Consiliul Judetean ( adica contribuabilul ) a dat finantatorului european o parte din bani inapoi . E a doua oara cand se “rupe” drumul si prima data cand pleaca versantul (cu panta mare in care s-a intrat deranjand unghiul de taluz natural 🙁 ). Rusine ! 🙁 Apropo accesul turistilor cu automobilul spre Poiana Pelegii cand se deschide spre a promova turismul montan ? 🙁 🙁

    • Retezat@Romania.ro' Poiana Pelegii spune:

      Accesul cu automobilul in zonele turistice nu inseamna promovarea turismului ci poluarea in stil traditional: gratare, gunoaie, neam prost… Asa ca accesul cu automobilul in zonele turistice ar trebui limitat si reglementat in mod cat mai sever.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus