România e în campanie electorală. Pe unde te întorci, bannere cu chipurile photoshopate ale candidaților, de zici că-i concurs de Miss, discursuri, jigniri în mediul online, postări stupide, lansări, prostii cât cuprinde ș.a.m.d. Totuși, ce amuză cel mai tare sunt sondajele de opinie. Cine le comandă apare, evident, pe locul 1 sau, mă rog, cu ceva procente umflate. Vă mărturisesc că e pentru prima oară când nu îndrăznesc să dau un pronostic. Chiar de greșeam înainte vreme mai ziceam ce credeam că se va întâmpla. De data asta nu. Sunt prea multe necunoscute.

În primul rând, habar nu avem care e starea de spirit a populației. Fiind un vot pentru Parlamentul European, nu îmi dau seama câtă lume se va prezenta la urne. Ultima oară au fost la europarlamentare 32 la sută dintre românii cu drept de vot. Întotdeauna mi-am dorit ca lumea să meargă la vot. Adesea, i-am rugat pe toți cunoscuții și apropiații mei să se ducă să-și spună părerea cu ștampila în mână. Înjurăturile ulterioare unui scrutin nu folosesc nimănui.

Apoi, nu-mi dau seama cu cât ar putea ridica un referendum prezența la vot. Deocamdată nu știm nici măcar întrebarea sau întrebările de la un ipotetic referendum anunțat de președintele României.

Ar mai putea apărea și niște „lebede negre”. Una ar putea fi, de exemplu, procesul lui Liviu Dragnea, unde există mai multe variante. Completul de judecată ar putea să amâne luarea unei decizii până după data de 26 mai, dar la fel ar putea să trimită cauza spre rejudecare sau să pronunțe o condamnare definitivă sau o achitare înainte de alegeri. Cum ar influența fiecare situație în parte votul pentru europarlamentare?

Pe de altă parte, ce decizii va lua Guvernul în perioada aceasta și cum vor influența ele electoratul?

Ce greșeli de campanie se vor face, așa încât nehotărâții sau chiar votanții tradiționali ai partidelor să își schimbe opinia?

Vor reuși partidele să-și ducă nucleul dur de votanți la urne?

Să nu uităm că acest vot e unul politic sută la sută. Vor reuși candidații de pe primele locuri de pe listele formațiunilor parlamentare, cel puțin, să mai adauge ceva voturi în plus formațiunilor politice? Ca exemplu, va reuși Traian Băsescu să aducă suficiente voturi PMP încât acest partid să facă pragul electoral?

Nu în ultimul rând – cum va fi vremea în 26 mai? Nu, nu e de râs. De multe ori s-au decis alegerile tocmai că a fost prea frig sau prea cald în ziua scrutinului.

Puteți să adăugați și altele. Oricum, gata, a început! România e în campanie electorală. Până în decembrie 2020. Așa să ne ajute Dumnezeu!

3 răspunsuri

  1. Totsi despre ce discutam aici ? PSD-ul nu mai exista , e Dragnea SRL ! Dragnea si mentorul sau Valcov vin de la PD , 🙂 PNL nu mai exista ,e doar PDL vopsit , miscare strategica excelenta a lui Blaga ( fost sef de campanie pentru Basescu si Iohanis ) . Deci PD peste tot . Ce mai discutam ? Iohanis cu Turcanu si Gheorghiu au marit scorul PSD-ului cu 10% peste intentia normala de vot , acum Dragnea da PSD-ul cu 10% in jos fata de intentia de vot , in compensare . Spectacolul continua . Vorba lui “Tase” : Aia hoti / Astia hoti / Mama lor la toti ! 🙂

  2. salutari@Monalise.hd' Nu spera si nu ai teama.... spune:

    S-a terminat Monalise ! Recunoaste ca sloganul electoral folosit de PNL si USR pentru a-i infrange pe PSD-isti te-a lasat fara…Oxigen. Din pacate, vom afla in curand ca la atat se reduc si “doctrinele ” si “programele economice “.ale “invingatorilor’….
    Cam putin daca judecam dupa figurile europarlamentarilor PNL si USR-Plus… Prea putin ! Cine spunea ” – Am fost un dobitoc !” ? Postelnicu ? Tutea ? Ambii….

  3. mesaj@Nicolae.hd' Mai rai decat PSD-istii.... spune:

    Stai pe-aproape sa vezi USR Plus, reprezentat in Parlamentul European de Clotilde Armand…. O sa-i regreti si pe Dragnea si pe bastisti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus