Medicii timişoreni încearcă să salveze viața unui bebeluș născut la Hunedoara. Acesta s-a născut cu grave probleme de sănătate după ce medicul de gardă a refuzat să o asiste pe mamă la naştere. Medicul este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă.

În seara zilei de 20 iunie, Corina Cristina Nedelca urma să nască la spitalul din Hunedoara. Asistenta a încercat să cheme medicul de gardă, dar acesta ar fi refuzat să meargă să asiste femeia la naştere.

Cand s-a născut, bebeluşul cântărea 5 kilograme, o greutate foarte mare pentru un nou născut. Familia susţine că acesta ar fi suferit traumatisme la naştere, care au dus la apariţia unor grave probleme de sănătate. Conducerea spitalului este de altă părere.

“La naştere a fost medicul acolo, a fost neonatologul. Din punctul meu de vedere, medical, naşterea a decurs normal. Colegiul Medicilor este singurul organ profesional care poate să incrimineze o eventuală culpă medicală. Noi avem o anchetă internă demarată”, a precizat directorul medical al Spitalului Municipal din Hunedoara, Bende Barna.

Medicii hunedoreni susţin că mama suferea de diabet gestaţional şi de o infecţie urinară şi nu a fost  supravegheată de vreun specialist pe timpul sarcinii. Asta ar explica greutatea mare a copilului  şi complicaţiile apărute după naştere. Totuşi, într-o discuţie cu tatăl, medicul ginecolog îşi recunoaşte vina.

“Aparent, da, nu i-am făcut cezariană şi eu sunt de vină. S-ar putea ca în instanţă să se întoarcă lucrurile. Să nu fiu eu vinovat. Să fie infecţia cu care doamna a venit”, spune medicul.

Doctorul a încercat să convinga familia să nu depună plângere. Familia a făcut totuşi plângere penală împotriva medicului, iar poliţia cercetează cazul.

Între timp, micuţul a fost transferat la Timişoara, unde a ajuns în stare critică. Copilul este internat la secţia de Terapie Intensivă la spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara, iar starea lui e în continuare severă, dat stabilă.

Familia Nedelca mai are trei copii minori perfect sănătoşi. Chiar dacă mezinul familiei va supravieţui, el riscă să dezvolte în timp hidrocefalie, care duce la creşterea presiunii intracraniene şi la pierderea abilităţilor mentale şi fizice.

sursa: stiri.tvr.ro

2 răspunsuri

  1. Au uitat sa cotizeze…

  2. Astea sunt consecintele decidentilor politici care au sufocat spitalele prin impunerea in functii de conducere a unor oameni fara pregatire si experienta in domeniu!
    Spitalele au ajuns sa nu mai reprezinte ceea ce ar trebui, adica un loc unde se trateaza boli si se salveaza vieti, ci surse de bani negri pentru partidele politice si apropiatii lor.
    Recrutarea personalului se face in mod defectuos, de cele mai multe ori prin fraudarea concursurilor, posturile sunt ocupate de cei mai slabi din punct de vedere profesional dar cu spate in diverse cercuri de influenta. De cealalta parte, activitatea economica a spitalului este ‘indreptata” prin a finanta firmele de casa ale partidelor politice si a unor indivizi cu influenta, banii nu ajung niciodata acolo unde trebuie adica in aparatura performanta, medicamente, materiale sanitare eficiente si de calitate, etc.
    Toate astea conduc la servicii medicale de proasta calitate, mor copii si oameni tineri, in timp ce niste neoameni se imbogatesc pe spatele acestor tragedii.
    Oare toate astea nu tin de siguranta nationala/!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus