Inaugurarea are loc începând cu ora 19, joi, 9 mai

Cu această ocazie vor fi inaugurate centrul pietonal și fântâna muzicală din fața Casei de Cultură

În cadrul evenimentului va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Hațegana, Fanfara Casei de Cultură Hunedoara,  alături de artiști locali precum: Mariana Suciu, Viorica Brândușan-Lupo,  Lavinia Zselnyan, Alin Ienciu, ș. a.

Bulevardul Corvin din Hunedoara a fost construit în anii comunismului și era o arteră ca oricare alta a orașului, cu singurele deosebiri că strada e în centrul localității și că duce spre Casa de Cultură.

După 1989, haosul legislativ a permis ca apartamentele de la parterul blocurilor să se transforme în spații comerciale. Și nu a fost suficient, fiecare și-a amenajat spațiul după cum l-a tăiat capul, fără un plan, fără vreo noimă. La fel s-a întâmplat și cu fațadele blocurilor. În goana după banii chiriașilor, Guvernul condus de Petre Roman a decis să vândă locuințele, fără să fie prevăzut clar în legislație că proprietarii au și obligații în ceea ce privește aspectul fațadelor.

Așa au ajuns blocurile de pe bulevardul Corvin niște „papagali” (evident, că nu doar ele, e plină țara de blocuri vopsite în 10 culori, reparate doar parțial, scorojite etc.) ce „zgârâie” vederea.

pietonala veche
Foto: Pietonala, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare

Sursa: adevarul.ro

Timpul a trecut, iar prin restructurarea fostului combinat și apoi vânzarea sa, Hunedoara a căzut din punct de vedere economic și au fost ani în care doar un miracol a mai ținut orașul în viață. Evident că sărăcia și-a pus amprenta asupra Hunedoarei și a zonei.

În ultimii ani, Hunedoara a devenit, fără ca autoritățile să fi avut vreun mare merit, o destinație a turismului de autocar, dar și un loc în care pelerinii de la Mănăstirea Prislop au început să înnopteze. E drept, turismul a început să se dezvolte firav. Din păcate, în loc să fie salvate clădirile din centrul vechi al orașului (sau orașul vechi), multe cumpărate, și amenajată întâi acea zonă, apropiată de Castelul Corvinilor, administrațiile locale și-au făcut planuri pentru bulevardul Corvin. Sigur că și acea zonă trebuia amenajată, pentru că centrul unei localități e cartea sa de vizită.

Astfel, din perioada celui de-al doilea mandat al lui Remus Mariș (cel din 1996 – 2000) au început discuțiile legate de transformarea bulevardului Corvin pe o porțiune de aproximativ 400 de metri în pietonală. Lucrurile au stagnat, pentru că orașul s-a prăbușit economic prin restructurarea fostului combinat siderurgic, începând cu 1997. Au rămas până în 2004, când Remus Mariș a pierdut alegerile în fața lui Nicolae Schiau, la nivel de povești de campanie sau de bârfă de cafenea. Nicolae Schiau a preluat ideea, dar, din nou, lipsa banilor a făcut imposibilă materializarea proiectului.

În schimb, Nicolae Schiau a obținut fonduri pentru reabilitarea Casei de Cultură. Ridicată în anii 1956 – 1957, clădirea Teatrului Cinematograf era „punctul nodal al noului spațiu hunedorean. Realizat după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu, edificiul localizat la jumătatea distanței dintre CSH și orașul muncitoresc era o copie de dimensiuni mai mari a Cinematografului Înfrățirea dintre popoare, ridicat în cartierul Bucureștii Noi în 1953 – 1954.

Proiectată într-o manieră neoclasică, cu o fațadă decorată cu elemente corintice, clădirea s-a înscris în linia realismului socialist de a accesibiliza valorile culturii universale populației muncitoare. (…) Aparența clasică clasică a clădirii care nu prezenta niciun fel de reminiscențe ale stilului stalinist triumfalist (…) a constituit probabil un veritabil avantaj atât timp cât nu au fost formulate obiecții față de clădirea hunedoreană”. (Mara Mărginean – „Ferestre spre furnalul roșu – Urbanism și cotidian în Hunedoara și Călan – 1945 – 1968”). Clădirea prezenta niște deficiențe care nu au fost remediate niciodată. În loc să păstreze fațada clădirii, firma care a câștigat lucrarea în perioada mandatului lui Nicolae Schiau, a vopsit-o făcând-o să semene cu o bomboană fondantă.

Casa de Cultură este punctul terminus al pietonalei – care n-a mai fost realizată nici pe vremea lui Schiau. Urmează la conducerea Primăriei Ovidiu Hada, care, de asemenea, a preluat ideea și, mai mult, a încheiat un parteneriat între Consiliul Local și Consiliul Județean pentru reabilitarea Casei de Cultură în interior. Cât despre pietonală, din nou, lipsa banilor a amânat proiectul. Totuși, în acordul – cadru privind reabilitarea străzilor din Hunedoara, Ovidiu Hada a inclus și Bulevardul Corvin pentru asfaltare. În schimb, în zonă blocurile arată tot mai jalnic, iar magazinele sunt în continuare fiecare cu fațada sa, fără nicio regulă, pe principiul „fiecare cum poate”.

Și a ajuns Viorel Arion primar al Hunedoarei. Din nou, discuții despre pietonală. De această dată, primarul a arătat hunedorenilor un desen, despre care se spune că l-a comandat contra sumei de 200 de lei. Oricum, era prima oară când desenul, artă naivă, înfățișa hunedorenilor o viziune despre pietonală.

pietinala arion 1

Foto: Desen prezentat de Viorel Arion pentru „Pietonală”

Aflat deja în mare criză de timp (pentru că se apropia campania electorală din 2016), primarul de la acea vreme, Viorel Arion, s-a grăbit să fie el cel care demarează proiectul pietonalei. Numai că, și de data aceasta, graba a stricat treaba… Puțini hunedoreni știu că „pietonala lui Arion” era o simplă asfaltare a bulevardului (în cadrul programului de asfaltare inițiat de Ovidiu Hada), urmând ca, ulterior, să se găsească soluții și fonduri pentru înlocuirea iluminatului public în zonă și, eventual, alte elemente de mobilier urban.

Au apărut controversele, iar viceprimarul de atunci, Dan Bobouțanu (contracandidat al lui Arion), s-a declarat împotriva proiectului în forma prezentată de Viorel Arion, speculând două mari neajunsuri datorate grabei:

  1. Lipsa de „strălucire” a proiectului făcut pe repede înainte. În cele din urmă, o asfaltare rămâne o asfaltare, nimic spectaculos. Așa se face că până și locuitorii din zonă au trecut de partea viceprimarului;

  2. Lipsa Studiului de trafic, motiv de îngrijorare pentru riveranii și comercianții din zonă care s-au temut că accesul auto în zonă va fi un coșmar.

Învins în alegerile din 2016, ca un ultim gest de orgoliul rănit, Viorel Arion a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru pietonală în ultimele zile de mandat. Instalat pe fotoliul de primar, Dan Bobouțanu a luat proiectul de la zero, s-a realizat studiul de trafic, iar lucrările au demarat 2 ani mai târziu.

 

E pietonala de pe Bulevardul Corvin necesară și/sau folositoare Hunedoarei? Sunt întrebări la care în cele din urmă vor răspunde electoratul și timpul.

centru pietonal hd (2)

pietonala prima pagina

pietonala„Pietonala” din Hunedoara, așa cum arată ea în proiectul propus de actuala administrație

Foto: Călin Corpaciu

Pe de altă parte, după multe ezitări, acum Consiliul Județean promite că va reabilita Casa de Cultură. Rămâne, totuși, întrebarea – cu fațadele blocurilor ce se va întâmpla? Va fi o pietonală frumoasă, cu fântâni, pavaj, copaci iar peisajul din jur va fi dezolant? Abia aceasta va fi mare provocare!

foto profil: Călin Corpaciu

 

 

 

9 răspunsuri

  1. Si pomii unde au disparut? E sinistru ce s-a intamplat acolo….iar de Organizarea de santier nu mai vorbesc, a lipsit cu desavarsire.
    Ar mai fi multe de povestit si despre calitatea lucrarilor.
    Putea fi un pietonal binevenit si agreabil dar n-a fost sa fie. Pacat

    • Copacii au fost inlocuiti cu altii mai tineri mult mai potriviti pietonalei. Sa nu uitam ca copacii de dinainte erau batrani si aveau ramurile ciopartite oribil.

      • GhitaHagi@yahoo.com' CetateanCinstit spune:

        Au fost inlocuiti cu unii ce vor creste, peste vreo 10 ani. Erau ciopartiti oribil? Esti inginer agronom cumva sau doar iti dai cu parerea? Iti spun eu, ca erau tunsi optim pentru varsta lor, cu coroana formata.

        • Habar nu ai. Ai auzit de specialiștii de la parcul dendrologic Simeria? Te pomenesti ca astia se pricep la fotbal…

  2. grupfr@yahoo.com' Parca vazui spune:

    Parca vazui ceva pomi in stadiu de “puieti”, daca nu ma insel…

  3. Yoyo1974@yahoo.ro' Mioara Trufin spune:

    O realizare oribila si fara sens, indiferent de la cine provine si cine o infaptuieste… peste ani vom avea o Hunedoara goala cu un centru pustiu acoperit de zapada iarna si distrus de zapuseala vara. Ce sa facem, la asa primar(i), asa realizari.

    • Oare ce tupeu aveti sa scrieti asa aberatii……….cand se realizeaza ceva pentru noi, nu e bine, cand nu se realizeaza …..nici asa nu e bine…….Aceasta pietonala este apreciata de lumea din afara si noi ne batem joc, primari care s-au perindat ce au facut?……

  4. tancanel@k.ro' florin spune:

    Au aparut copacii mai tineri cica adaptati pietonalei dar care se usuca mai repede
    Dalele din pacate in multe zone nu sunt puse la acelasi nivel si exista riscul ca un impiedicat sa zboare in cap dar si posibilitatea ca aceste dale sa se deterioreze intr un interval scurt de timp

  5. hunedoara_cetatean@yahoo.com' Hunedorean spune:

    Maiestuoasa gandire a pietonalei:

    – scoate in evidenta arhitectura comunista a blocurilor tip ”cutie de chibrite”
    – obtureaza fatada Casei de Cultura cu un jet de apa
    – flancheaza aleea cu stalpi de metal si sticla, straini de monumentul medieval ce constituie simbolul orasului, indepartandu-ne de atmosfera orasului de tip targ medieval
    – alterneaza dalele prefabricate moderne cu pavajul de bazalt
    – ofera o priveliste mai buna asupra vitrinelor second-hand-urilor, pentru a intelege puterea de cumparare si standardul de viata al hunedorenilor

    Suntem mandri de aceasta alee unde se va scurge o parte din bugetul local pe iluminatul de Craciun si decorurile de paste, pe care le vom privi asemeni ”Fetitei cu chibrituri”, de la ferestrele blocurilor ”din deal”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus