Sunt 562 de ani de când Ioan (Iancu) de Hunedoara a reușit, cu o oaste de cruciadă, să îl înfrângă la Belgrad pe cuceritorul Constantinopolului, Mehmed al II-lea. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creştine”. În cinstea victoriei și în memoria lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, papa Calixt al III-lea a cerut ca fiecare biserică să tragă clopotele la prânz, obicei păstrat şi astăzi în lumea creştină. Practic, cel mai cunoscut hunedorean din toate timpurile, dacă îmi e permisă ierarhizarea, a oprit cu aproximativ 70 de ani înaintarea armatei otomane în Europa. Din păcate, Ioan (Iancu) de Hunedoara a murit de ciumă la 20 de zile după ce apărase „reduta creștinătății”. De altfel, în epitaful alcătuit de Ioan de Capistrano, călugărul ostaș alături de care luptase și îi învinsese pe turci scria: ,,A CĂZUT  COROANA REGATULUI, S-A STINS LUMINA LUMII”. Pe mormântul său chiar așa scrie: „S-a stins lumina lumii”.

Veacurile au trecut. În vremurile noastre, în 22 iulie, ziua victoriei lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, sărbătorim Ziua Hunedoarei. Sigur, acum petrecem cu mici, cârnați, bere și plăcinte. E bine că suntem sănătoși și-o putem face. Probabil că doar 1 la sută dintre hunedoreni știu de ce au parte de petreceri în aceste zile. E drept că nici nu se prea străduiește nimeni să le spună. Poate că în vremurile de astăzi nici nu contează să știe, deși fără rădăcini, fără istorie, rămânem doar niște bieți trecători prin astă lume. Și totuși, binecuvântată să-i fie amintirea lui Ioan (Iancu) de Hunedoara! El, fiul său, Matia Corvin, și Gabriel Bethlen ne-au lăsat un castel ce după mai bine de cinci veacuri ne ajută să trăim, să plătim din datoriile făcute de noi, pricepuții de astăzi.

Nu-i nimic! Să petrecem! Să fim sănătoși! La mulți ani, Hunedoara!

Un răspuns

  1. Neagu@Monalise.ro' Iancu de Hunedoara spune:

    Corect caci cine uita nu merita !….
    A se urmari si linkul de mai jos de la 1 h 40 min mai departe….
    https://www.youtube.com/watch?v=seGpCVb4xKI&app=desktop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus