Proprietarii pot rămâne fără locuințe

Potrivit noii legi a asociațiilor de proprietari, administratorii de bloc au posibilitatea să înscrie la cartea funciară o ipotecă imobiliară contra proprietarului cu restanțe la cheltuielile blocului.

Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată cu titlu de restanţă, numai după împlinirea termenelor prevăzute la art.78.

Asociaţia de proprietari are ipotecă legală asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. De asemenea, pentru aceleaşi creanţe, asociaţia de proprietari beneficiază de un privilegiul general mobiliar asupra bunurilor mobile situate în apartamentele şi celelalte spaţii proprietăţi individuale amplasate în condominiul respectiv. Privilegiul vizează doar bunurile mobile situate în imobilul cu privire la care există sumele datorate”, se arată într-un articol de lege.

Asociaţia de proprietari, prin preşedinte, are dreptul de a acţiona în instanţă proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afişarea listei, informând membrii asociaţiei prin afişare la avizier.

Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul său, printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop. Ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil. Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate.

Executorii judecătoreşti sunt obligaţi să înştiinţeze în scris, potrivit prevederilor art. 666 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, asociaţia de proprietari cu privire la termenele de intervenţie şi la posibilitatea intervenţiei în cursul executării silite pornite de un creditor împotriva debitorului, proprietar în condominiul în care este constituită respectiva asociaţie de proprietari.

Sursa: capital.ro

3 răspunsuri

  1. Titianamariamarc@gmail.com' Marc Titiana Maria spune:

    Tare as dori sa stiu administratorii de blocuri cu ce se ocupa mai exact si ce rol au asociatiile de proprietari.Se ocupa doar cu calculele si incasarea banilor?Intreb in calitate de proprietar care de-a lungul anilor am fost obligata sa platesc taxa dupa apa de ploaie,citirea repartitoarelor chiar daca nici macar nu le-a vazut nimeni,caldura care nu am folosito ,dupa debransare totala tevile de la subsol chiar daca apartamentul era la et 4 si nu locuia nimeni in el fiind plecată din tara si multe altele.Ca asociatie de proprietari cred ca ar trebui si sa ne apere interesele .Doar noi avem datorii si obligatii fata de ei?

  2. ne place sa vorbim aiurea sa ne aflam in treaba in necunostiinta de cauza : apa de ploaie apare in factura de apa si se plateste iar subsolul si casa scarii sunt parti comune

  3. jhghj87687jgjhy@yahoo.com' Nuck Chorris spune:

    “Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari,….. ” ?/? . in acest caz o ipoteca imobiliara se poate inscrie ca urmare a unei sentinte judecatoresti definitive din care sa rezulte acest drept. prin urmare, intai va judecati vreo 5 ani si dupa se schimba legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus