Un om a murit. Nu oricum, și-a pus singur capăt zilelor. Se afla în închisoare și ispășise 7 ani de pedeaspă pentru tâlhărie. Mai avea de executat 7 luni.

Înainte de a recurge la acest gest, i s-a întâmplat o mare tragedie: copilul și soția i-au murit într-un accident rutier. După aceea, i-a murit și fratele. De fiecare dată, a cerut să fie eliberat 24 de ore pentru a-și conduce pe ultimul drum apropiații. Solicitările i-au fost refuzate – de aici, supoziția că și-a pus capăt zilelor din această cauză. Aceasta este știrea.

Potrivit legilor în vigoare, un deținut poate părăsi incinta închisorii pentru 1 zi, 5 sau 10, la cerere, dacă îndeplinește condiții de bună purtare. În fapt, vorbim despre o „recompensă” pe care i-o face sistemul (exemple de alte asemenea recompense sunt: suplimentarea numărului de convorbiri, suplimentarea numărului de pachete pe care le poate primi sau chiar a numărului  de vizite intime). Prevederile sunt cuprinse în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Pot beneficia de aceste recompense deținuții „care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale.”

Aceeași Lege prevede că, în cazul unor decese în familie, deținutul poate beneficia de 5 zile de libertate în care să participe la eveniment. În cazul nostru, omul ceruse, prin avocatul care acum povestește întâmplarea, 1 zi. Juriștii spun că „pentru acordarea acestor recompense, este nevoie de întocmirea unui material documentat,care să stea la baza aprecierii pozitive a activităţii deţinutului în penitenciar. De aceea, lunar, se întocmesc rapoarte de recompensare de către personalul care desfăşoară activităţi directe cu persoanele condamnate, cu avizul şefului secţiei unde sunt deţinute, rapoarte care sunt înaintate spre analiză autorităţii competente pentru acordarea fiecărei recompense în parte.”

Acum, vă întreb: cine, ce minte luminată a decis că moartea propriului copil sau a soției trebuie privite, din punct de vedere legal ca o situație în care participarea deținutului îndoliat este pentru acesta o … recompensă? „Pentru că v-ați comportat exemplar, vă recompensăm cu 5 zile în care aveți șansa unică de a vă plânge morții” – cam așa ar putea fi tradus răspunsul cinic și sinistru al sistemului penitenciar românesc.

Există și alte situații aberante, despre care am aflat cercetând acest subiect: o persoană arestată preventiv nu a avut voie să participe la înmormântarea tatălui, iar altul nu a putut ieși din arest pentru a-și recunoaște copilul…

Discuția aprinsă din ultimele săptămâni s-a canalizat exclusiv pe controversa iscată de propunerea grațierii colective – abordată superficial, politicianist, în funcție de interesele taberelor. Rupți de realitate ca de obicei, actorii politici reușesc să dezbată la nesfârșit un subiect ca acesta fără a rezolva adevăratele probleme: condiții de detenție mizerabile, criză acută de personal, legi nu doar strâmbe, ci de-a dreptul inumane. Unde conduc toate aceste aberații? Reintegrarea socială, recuperarea individului, pare o cauză pierdută. Singura funcție a sistemului penitenciar românesc pare astăzi satisfacerea dorinței de răzbunare a multora dintre noi – care își doresc nespus să îi vadă suferind, cu familiile și carierele distruse, pe cei considerați vinovați pentru eșecul nostru personal și colectiv.

Chiar așa, dacă după 7 ani de închisoare acel nefericit nu a fost socotit demn de o astfel de „recompensă” (să stea la căpătâiul soției, fiului sau a fratelui său), oare nu înseamnă că, în primul rând, sistemul a dat greș?!

Fie că vorbim despre abuzuri, fie că vorbim despre legi proaste sau prost aplicate, direcția în care trebuie să privim este aceeași: Parlamentul României. Urmărind prestația aleșilor, te cuprinde însă disperarea. Putregaiul e generalizat, sunt atâtea de făcut și de îndreptat, iar clasa politică rămâne blocată în chestiuni minore și dubioase. Dumnezeu cu mila!

2 răspunsuri

  1. Cine sa aiba drepturi: puscariasul sau bolnavul din spital?

  2. Subiect de film . Chiar serial. As pune serialul in locul la ,, Condamnatii,, care e saptamanal pe un canal tv , cu multa palavrageala.Sau ce editorial periodic as face daca as fi coleg cu domnul Haulica .Da am timpul limitat.Si scump al dracului.Detinutii sunt un segment social nedreptatit , umilit , marginalizat , iar puscaria e un ,, camp tactic,, experimental condus de multi bolnavi mintali ,de la gradian la director, cu diplome si grade.de aceea ar trebui analizata varianta autohtona ATTICA.(The story of the Attica riot that changed American prison conditions)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus