Adrian Nicolae David (PNL) este în prezent funcționar public la Primăria municipiului Petroșani.

Timp de un an a fost președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Adrian Nicolae David a intrat în politică în anul 2011. În 2012 a candidat pentru Consiliul Județean Hunedoara pe lista USP, fiind membru UNPR. În septembrie 2014 s-a înscris în PNL, profitând de Ordonanța nr. 55, care a permis aleșilor locali și județeni, ca în termen de 45 de zile, să treacă la un alt partid fără să-și piardă mandatul.

În decembrie 2014, după ce fostul șef al CJ Mircea Ioan Moloț și fostul vicepreședinte Tiberiu Balint au fost arestați la domiciliu și suspendați din funcție, a cerut PNL susținere pentru un post de vicepreședinte. A fost, mai întâi, consilier județean cu atribuții de vicepreședinte. Apoi, în 17 iunie 2015, a fost ales de către consilierii județeni președinte al CJ Hunedoara.

Adrian Nicolae David s-a născut în data de 23 ianuarie 1982, la Petroșani. Este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, având studii universitare de licență în drept și economie. Are un masterat în specializarea „Libertatea de mișcare a persoanelor în Europa”. Este doctorand al Universității de Vest din Timișoara în ramura Științe Economie, domeniul Finanțe, teza de doctorat purtând titlul: „Analiza riscului de insolvență”. Între 2004 și 2016 a fost cadru didactic la Universitatea din Petroșani.

Din august 2016 este funcționar public.

Un răspuns

  1. un vanator de functii …nu i-a mers planul sa ajunga prefect, se orienteaza spre Parlament, doar sunt destui care sa voteze plozi de securisti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus