de Ioan Hănțulescu
Tragedia de la „Colectiv” a fost abordată mediatic din toate unghiurile posibile, şi expoloatată ca atare. Emoţional, public, politic etc. Există, însă, lucruri care nu s-au spus pe şleau şi nici nu se vor spune, atâta timp cât ele ţin de o practică a organelor de anchetă.
Am avut astfel de exemple şi în alte cazuri, care, însă, nu au avut răsunet. Anul trecut, înainte de drama de la clubul bucureştean, un alt club, mai puţin celebru, a fost descoperit, după mulţi ani de funcţionare, că nu avea niciun fel de aprobare legală. A fost închis temporar, au fost aplicate nişte amenzi dar, ulterior, a fost redeschis. Ani de zile el a funcţionat aşa, deoarece era bănuit a fi un „rai” al traficanţilor de droguri şi al prostituţiei de lux. Prins cândva la înghesuială de oamenii legii, patronul a fost silit să colaboreze cu organele de anchetă, cu atât mai mult cu cât, probabil, el nu avea niciun amestec în ceea ce se întâmpla sub nasul lui, în clubul lui. Doar închidea ochii. A fost nevoit să-i deschidă şi să colaboreze. A angajat anumiţi barmani, anumiţi oameni de pază, a rezervat permanent loc pentru ofiţerii sub acoperire, care frecventau prin rotaţie clubul său… În schimbul colaborării a fost scutit de nişte aprobări şi avizări (inclusiv cele de la ISU!), ba chiar mai mult, i s-au permis nişte artificii în ceea ce priveşte aprovizionarea şi desfacerea şi chiar au fost organizate acolo diferite manifestări culturale, menite să atragă clientelă în timpul zilei, când cluburile nu prea dau randament. A fost rândul oamenilor legii să închidă niţeluş ochii. Inclusiv la scandalurile cu care se mai pigmenta uneori viaţa nocturnă din clubul cu pricina. S-a funcţionat aşa, până când poliţiştii sub acoperire şi-au îndeplinit misiunea, s-au infiltrat în reţelele ce tranzitau clubul şi, în cele din urmă, le-au dezasamblat. Bravo! Apoi a urmat închiderea temporară, despre care vorbeam. Problema este că şi acolo, în lipsa unor măsuri de precauţie, nefiind respectate cerinţele legii, se putea întâmpla oricând o tragedie similară cu cea de la „Colectiv”, cu atât mai mult cu cât clubul funcţiona într-o vilă veche, închiriată. Redeschis, având acum toate aprobările, clubul funcţionează din nou, dar nu mai aduce atâta profit patronului şi este ocolit de cei din subteranele ilegalităţii. Rar se mai rătăceşte pe acolo câte un peşte cu pile (intangibil şi colaborator, la rândul lui, al organelor de anchetă) sau câte un consumator de substanţe interzise. Traficanţii deja au „marcat” şobolăneşte locul, ca fiind periculos pentru ei. Despre această afacere (relativ apropiată de judeţul Hunedoara) nu s-a spus nimic, deoarece ea reprezintă un succes poliţienesc, aşa că nu voi face mai multe dezvăluiri. Dar dacă ar fi avut loc acolo vreun incendiu devastator, ce s-ar fi întâmplat? Ca şi în cazul „Colectiv”, aproape nimic, din acest punct de vedere, deoarece întreg localul funcţiona după alte reguli, decât cele normale.
Revenind la tragedia de la Bucureşti, care a zguduit o ţară şi despre care încă se mai vorbeşte, nu ştiu cum se face că nimeni nu s-a întrebat de ce la „Colectiv” se funcţiona, bine-mersi, cu atâtea încălcări ale legislaţiei? Mai mult ca sigur că şi acolo îşi făceau veacul nişte ofiţeri de informaţii sub acoperire, ca şi în cazul pe care vi l-am prezentat mai sus. Oare aceştia au închis ochii pentru a-şi putea îndeplini misunea (după o practică binecunoscută) sau au raportat şi nu i-a băgat nimeni în seamă? „Lasă, că voi aveţi altă misiune, că doar nu sunteţi pompieri. Şi dacă vin pompierii sau alţii care cer să fie toate în regulă, aprobate şi avizate conform legii, dacă vine cineva să spună că ceva nu e în regulă, avem noi grijă: localul e sub protecţia noastră!”
Conchid, aşadar, că cei ce şi-au pierdut viaţa la „Colectiv” au fost victime colaterale, în vreun război nevăzut. Iar în acest caz se impun nişte întrebări: Până unde se poate aventura un anchetator în îndeplinirea misiunii sale? Ce poate el oferi în schimbul sprijinului pre care-l primeşte în îndeplinirea misiunii? Cum se mai poate el deosebi, în cele din urmă, de cei din zona neagră a ilegalităţii, împotriva cărora luptă? Cum se poate el apăra de eventualii duşmani dacă, împins de zel, a ajuns aproape să se confunde cu cei pe care trebuia să-i urmărească?
Ultimele comentarii