Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că s-a adoptat, în ședința de Guvern, OUG pentru corelarea legilor justiției, proaspăt intrate în vigoare. Ministrul Justiției a prezentat schematic și principalele modificări arătând că acestea au ținut cont de opiniile Comisiei de la Veneția, dar și de criticile CSM.

”Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele 3 legi ale justiției. Pentru corelarea unora dintre prevederile celor 3 legi, pentru preluarea unora dintre observațiile Comieiei de la Veneția, pentru preluarea unora dintre criticile CSM, Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea legilor justiției.

Vreau să fac o prealabilă precizare: eu nu am mers la Comisia de Veneția de 2 ori pentru a negocia, cum am auzit în spațiul public, soluțiile din OUG, nu am mers pentru a lua aprobare pentru aceste soluții și nu am mers la Comisia de la Veneția pe cont propriu, fără a mă consulta înainte cu decidenții din țară.

Vă prezint pe scurt principalele modificări aduse prin OUG:

– Se mărește experiența solicitată pentru procurorii șefi, procuror-șef de Parchet de la 8 ani cât sunt în prezent, la 15 ani.

– Interviurile pentru procurorii de rang înalt vor fi transmise în direct, arhivate și văzute de oricine dorește.

– Procurorii vor putea fi delegați cu avizul secției de procurori din CSM.

– Atât la DIICOT, cât și la DNA crește vechimea în profesie pentru a putea accede la 10 ani.

– Procurorii șefi nu vor mai putea înceta detașarea procurorilor DIICOT și DNA la cea mai mică sancțiune.

– Reprezentanții societății civile au drept de vot în plenul CSM.

– Ministrul Justiției poate sesiza Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă există indicii că există abateri de la normele comportamentale ale procurorilor”, arată Tudorel Toader.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus