Președintele PNL Hunedoara a cerut demisia a trei șefi de instituții din județ

Președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara, Lucian Ovidiu Heiuș, a cerut astăzi, într-o conferință de presă, demisia inspectorului școlar general, Maria Ștefănie, a directorului Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, Mirela Pleșa Popescu, și a directorului general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane.

„Toți trei, dacă au un minim de onoare, trebuie să își dea astăzi demisia. Politica nu are ce să caute la ușa spitalului, a școlii, în apartamentele oamenilor”, a spus Heiuș. Acesta a declarat că îi cere demisia inspectorului școlar general pentru că în școlile din municipiul Brad s-ar fi plătit doar 70 – 80 la sută din suma netă pe care o încasează lunar cadrele didactice. Președintele PNL Hunedoara a adăugat că are informații potrivit cărora inspectorul școlar general ar fi declarat că nu sunt bani pentru plata integrală a salariilor. Cât despre directorul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu, Heiuș spune că Mirela Pleșa Popescu le-ar transmis medicilor și cadrelor medicale că nu sunt fonduri pentru achitarea salariilor și că angajați ai unității sanitare l-ar fi sunat alarmați de acest lucru. Directorului Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, îi reproșează că nu a reușit să rezolve situația transportului de cărbune din Valea Jiului la Deva din cauza neachitării facturilor către CFR Marfă, astfel că în jur de 4.000 de apartamente din reședința de județ riscau să rămână fără apă caldă și căldură, dacă nu intervenea primarul Devei, Florin Oancea.

6 răspunsuri

  1. succesuri@pnl.hd' Statul de drept basist revopsit ! spune:

    Ce executii taticu ! Mai ceva ca pe vremea tatucai Iliescu si a lui Cozmanca !
    Cine zicea ca doar Ciuma Rosie face epurari politice ?
    Oricum daca facea Dragnea et comp. asa ceva, #rezist ar fi urlat de se auzea pana la Bruxelles…. Asa insa, ciocu mic ca este la Putere Statul de drept. .
    Nu era mai civilizat sa se suspende toti directorii dupa care sa se introduca niste criterii de competenta pe baza carora sa se ceara in mod obiectiv graul de neghina ?
    Sau te pomenesti ca ar fi cazut la examen cine nu trebuie !?

    • valentincornea@yahoo.com' Ovidiu Avram spune:

      Din pacate,PSD-istii nu prea stiu ce este acela un examen. Drept exemplu Cerasela Mihaela Tetileanu, favorita inspectoarei sefe a Inspectoratului Scolar Judetean Maria Stefanie. Susnumita C.M.Tetileanu a fost numita director al Casei Corpului Didactic Hunedoara fara a sustine nici un examen! Doar asa ca asa au vrut muschii lor! Si exemplele pot continua.

  2. Pingback: #CrizaSalariilorPentruProfesori. N-avem BANI sau n-avem MINTE? - Hunedoara Libera

  3. Ai uitat de tătucul lor,Victor Arion…

  4. Asa cum a fost angajată si sotia dvstra!Tot cu un examen fraudulos.Si exemplele pot continua!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus